din locurile înalte - dan petrut camui
Poezie adăugată de: dan petrut

    duminică, 07 martie 2021

dacă aș scrie cărți ar fi interzise
cuvintele ar face oamenii să-și dorească
să fie
mereu goi
cu riscul de a consuma oxigenul planetei
să alunge recele din locuri nepotrivite
cu mișcări lascive de dans
pe fondul unei muzici ce atrage invidia
de parcă aș putea uita cât m-a amețit
parfumul tău
mă face să caut un loc unde ne-am putea întinde hainele
așteptând soarele după depozite
mă gândesc să-mi schimb ziua nașterii
dar pentru a reuși îmi trebuie o anumită stare psihică,
cineva pe care să pot da vina,
chei ce nu se potrivesc niciunei încuietori
îmi place să plouă la sfârșitul unei nunți
în aer liber
să beau până când ai renunța să mă urmezi
până când timpul se va fi scurs din noi
te-aș iubi de parcă am fi o bombă meteorologică
din care trupurile altor îndrăgostiți
s-ar inspira obsesiv
apoi ne-ar întineri cântecele
ți-aș simți respirația ca o mână pe spate
aș vorbi în numele tău
cu mentalitatea unui popor migrator
și în numele sângelui ce formează o deltă plină de păsări
și specii de pești exotici
atunci când se varsă în altfel de ape anunțând nevoia de somn
pentru o clipă am crezut că este alegerea inimii
dar nu transpirasem încât să irosesc impulsiv
bunăvoința unor străini care m-au purtat până
la capătul lumii
credeam că vor înceta durerile, lungile tăceri
scoase parcă din adâncul unui ocean primordial
de numeroase familii de bacterii în conflict încrezătoare că vor prinde lanțul trofic
dacă voi supraviețui
nu mă pot opri să nu mă gândesc
în trecut
îmi plăceau pictorii interbelici
dintre toate cuvintele despre libertate numele părea un tren
pe care nu-l prindeam niciodată
mileniul trei
înseamnă planul nostru ticălos ce funcționează
ți-am spus
hrănește o pasăre nobilă să te însoțească un timp
o jumătate de carte și o înserare
dacă tu ai fi încercat să mă convingi
mi-ar fi trebuit mult mai puține dovezi
să-i spun întunericului
fiule
lasă zilei îngrijorările ei

din depărtare un om înțelept se sprijină pe tânărul
avraam gata să-l omoare pe dumnezeu
astfel încât să pară un accident



vezi mai multe poezii de: dan petrut




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.