Într-o dimineață, ea, îl provocă
cu mult mai mult decât și-ar fi dorit -
încă puțin și se duceau la muncă
iar el nu înceta din turuit:
«...Nu-i oare liberul arbitru un intim
și-ntâmplător izvor de opțiune
pentru ce anume consimțim,
fiecare-n parte,-a ne constrânge?
Nu-s oare individualele-opțiuni
mai mult decât prestabilite noduri de destin
ce,-oricăruia, propun, glumeț, viața a-și arvuni
pân' ajunge, integral, a le-mplini?
Nu-s oare scopurile spre care tânjim,
obstacole ce luminează
drumuri pe care-optăm să ne-amăgim
c-ar recompensa pe cel ce le urmează?
Nu-i oare inerția dintre două succesive scopuri,
mediu fertil nevoii patologice de-a considera
că nașterea și moartea nu-s numai simple scopuri
ci și infime părți din "cel mai complex plan"?...»
Ea sări de-odat': "Vai ce-a trecut timpul!
Te-aș ruga, când pleci, să duci și gunoiul..."
vezi mai multe poezii de: florianruse
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.