iar singura vizibilitate a timpului era vântul
prin ramurile de afară
aducea uneori cu degete de copil
zgomotul râului
dinspre arini
treceau cu fulgii lor șoptiți norii
pe chipul adolescentin al mamei
i se dăruise maternitatea
ca din senin ninsoarea
trei portocale palpitau la fereastră
în frigul intermediar
o nouă inocență era posibilă
iar în vreme ce amintirea își alăpta uitarea
viața continua
vezi mai multe poezii de: Dinu Flămând
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.