Dis de dimineață - Nicu Hăloiu
Poezie adăugată de: nicu hăloiu

    luni, 31 august 2020

Dis de dimineață
...
Când Oltul îmi atinge noaptea din privire,
Cu valurile-i calde ce prind soarele-n ele,
Simt cum pătrunde-n mine blânda-i strălucire
Și unda-i mă dezmiardă cu dulcea ei tăcere!
...
Oltul îmi aduce soarele aproape,
Îl prinde între valuri și-l trage către mine,
Îmi mângâie privirea cu legănări de ape
Întinzându-mi tandru și zările senine!
...
Când vântul îi atinge unda cristalină,
Îi înspumează valul ce se lovește-n mal,
Oltul nu-i râu cu apă, ci calea de lumină
Ce poartă cu el viața pe fiecare val!
...
Mă rog smerit în taină, de apa curgătoare,
Din prea plinul lui, să-mi dea și mie viață,
Și uneori îmi dă, din valurile sale,
Când soarele răsare, dis de dimineață!



vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.