Discipolii lui Eminescu
Din nordul țării, mai la est,
Și pân’ la fluviu-n Calafat,
Orice Român, ce-i om onest
Își ia din versul tău un sfat.
Icoana neamului, Sfântă,
La care-ți închinăm măriri,
Strânge-n rugăciuni o gintă
Ce-i sperie... pe musafiri.
N-au acceptat ce ți-ai dorit,
Fără scrupule au trădat,
Parcă cu mintea n-au gândit
Și-au dus la capăt un păcat.
Ce greu roade amnezia,
Prea ușor uităm, și doare
I-a atins pe toți trufia
Dar mereu cad în picioare.
Ne lăudăm cu geniul tău,
Să fii de-a pururi lăudat!
Dar tare rău mă doare, zău
Când zic că-i versul demodat.
Zeloși, deziși de romantism,
Mănâncă și ei o pâine,
Scriu cărți, teancuri, în lirism
Și iar critică, de mâine.
Fraților!... să critici nu-i greu,
Roade pizma, demodată!
Greu să scriem noi ca el, eu
... mă înclin, tema-i minată.
Sunt cei răi... ce au prăsilă,
Sunt genetici... ca o boală,
Se-ntrec cu gluma, n-au milă
Fac din critică o fală.
Mărite, azi promit solemn!
Din crezul tău voi face scut!
Va fi continuu un îndemn
Mereu s-o iau de la-nceput.
Autor: Gabriel Stănciulescu
vezi mai multe poezii de: Gabriel Stanciulescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.