Ce căutam prin noaptea asta rece,
Pe căi pe care numai ursul suie,
Când nu aveam cu cine mă petrece?
Păream un somnambul pe-o cărăruie,
Urmând o umbră degenerescentă,
Către o nu ştiu care cetăţuie.
Prin ploaia încă grea şi persistentă,
În mine mă-nchideam ca o moluscă,
Stupefiat de forţa insurgentă.
Aş fi dorit să pot să-i spun, în plus, că
Nu sunt erou şi nu-s de pus în ramă,
“Zaharisit “să fiu de orice muscă,
Natura când, din zborul ei, o cheamă.
Aş fi dorit…dar mă ţineam cuminte
„... Precum se ţine puiul după mamă ” *
Când ordinul “de sus” căzu fierbinte:
-“Opreşte-te !” Şi m-am oprit pe dată,
Răspunsul negăsindu-l în cuvinte.
Un nod mi se-nfundă în beregată
Şi nu puteam o iotă a-nţelege
Cu judecata-mi anesteziată.
-“Băiete-ascultă, n-ai de unde-alege!
Destinul, care mi te-a scos în cale,
De mult era întipărit în Lege;
Să uiţi de-acum de griji materiale!
Misiunea noastră nobilă e scrisă
Cu drepturi clare, constitu - ţionale”.
-“Care misiune ?”…-“Ţine-ţi gura-nchisă.
Ai să vorbeşti când ţi s-o da cuvântul!…-
Există o versiune compromisă,
La care nu mi-am dat consimţământul,
Transpusă-n versuri de-un "Omer" - se pare -
Să aibe ce preda Invăţământul…
Era un timp perfect de-organizare,
De muncă în comun şi unitate,
De Ţară Nouă, descălecătoare,
Când frate se alinia cu frate,
(Nu toţi egali, dar asta ce contează
Când pe lozinci scria: Egalitate ?!)
Urmam, pe-atunci, un obicei de bază :
- Find io Mai Mare peste tot ce mişcă -
Tot capul ce n-ascultă se scurtează!
Cu caii înhămaţi mereu la brişcă,
Trasam comenzi de-alungul şi de-a latul
Şi totul se-nvârtea ca o morişcă,
Până-ntr-o zi! Luat cu “înhămatul”,
N-am observat un cap că se ridică
Şi împotriva mea asmute “Satul”,
Cu o chemare Anti-Bolşevică!…
De-atunci, scurtat, eu stau pe osuare,
Iar el, în locul meu, numit Vlădică!...
Tu eşti speranţa mea de scadenţare!”…
O, Doamne, cu ce grabă trece timpul,
Vecii, de mii de ani, într-o suflare,
Ca ţipătul când te pătrunde ghimpul…
Înmărmurit stăteam, ca-ntr-o agendă,
Pe când în faţa mea, închis, Olympul,
Pe înălţimi părea că se suspendă,
Să am ce spune, pruncii când or creşte,
Cum am călcat pe trepte de legendă.
-“Ce pot să fac ? Nu eu, ci El vorbeşte!
Cât sunt sub vremi, nu am nici o putere
Să schimb ce vremea, aprig, vremuieşte”.
-“Nici nu-i nevoie; tot ce ţi se cere
E să te ţii pe drumul de pornire,
Pe vârf s-ajungi în plină Priveghiere”.
-“Atâta tot ?”…-“O clipă de…gândire:
Cu Sfinţii nu te joci cum vrei, copile!
Acolo, sus, e-o mare învrăjbire;
Să concurezi Puterile ostile,
Imaginează-ţi mii de subterfugii…
Şi-adu-mi armura ce-o pierdu Achile!”.
-“Armura ?…Arma mea e arma fugii!
Cum pot pătrunde singur în cetate?”
-“Eşti viu! Au să te-accepte Săpălugii;
La toţi s-arate vor că au dreptate!”
-“Dar ce le spun să-mi dovedesc motivul,
La uşa lor bătând pe înnoptate?”
-“Fii inventiv, nu face pe naivul!…
Găseşte-ţi o prezenţă feminină,
O Dulcinee sau… Alternativul,
Că nu contează cin’ ţi-e “Concubină”,
Atâta timp cât poţi intra pe uşă
Şi poţi susţine că a fost virgină!”
-“Dar n-am pe nimeni!”…-“Ia o ţigăncuşă,
Scorneşte-un nume… Spune-le:… ELENA!”…
-“E prea bătrână”… -“Zi că ţi-e mătuşă!”
-“Mă pui să mint”… -“Şi unde-ţi şade jena?
Ţine-o ‘nainte, fără nici o teamă.
Şi... intră-n legătură cu… ANTHENA!”
Simţeam, din nou, că totul se destramă,
Că sunt “un nu ştiu ce”, lăsat în ploaie,
O comedie transformată-n dramă,
Pe-o scenă încropită din noroaie.
-“Hai, mişcă-te, acuş începe Hora
Şi-au să închidă poarta la Căsoaie,
Când miezul nopţii o să-şi bată ora!
Pe scut, victorios, s-aduci Armura,
Spre mântuirea mea! Şi-a Tutulora!”…
Voiam să ţip, dar nu mă ţinea gura!
---------------------------
*(G.Topîrceanu: Stanţe apocrife la Divina Comedie, ultimul vers, cap.I)
vezi mai multe poezii de: Adrian Erbiceanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.