E alb în Rai de-atâta viață
Și suflete de clopoței,
Cântă vioi de dimineață
Fetițe dulci și băieței.
Toamna asta adormită
Leagănă norii de smirnă
Cu aripa rotunjită
Și cu vântul de lumină.
Plălpânde glezne de fecioară
Încălzesc fluturi de gheață
Ce zac visând pe o vioară
Și în lacrimi se răsfață.
Frunze râd în tocul toamnei
Legănând în nori apusul
Smuls cu tuș din glezna doamnei
Ce și-a răstignit surâsul.
Flori apuse în sprânceană
Învelesc aripi tăcute,
Soarele cu ochi de rană
Arde frunze nevăzute.
Mi-e cuvântul alb pe buze
Alungat din bolta minții
Între nori și între frunze
Să-l audă ne-cuminții.
Vântul alb cu dor în plete
Fură nopți cu furci albastre
Sărutând pe îndelete
Bolți legate sfânt cu astre.
Pleoape
Flutur negru de mătase
Ce te zbați între albine
Zborul tău în cer ți-l coase
Cu cărbuni și mărăcine.
Naște-mi pui de primăvară
Din subrațul meu cuminte
Între nopți a doua oară
Sa știu luna că nu minte.