Psalmul 9 - Dosoftei
Adăugat de: cariade

Mă rog ție, Doamne, cu inema toată,
Ciudesele tale spuindu-le-n gloată.
Mă bucur de tine și-ț cânt pre tot ceasul,
Numele tău cél svânt l-înalț în tot glasul.
Că tu mi-ai înfrântu-mi pizmașii să fugă,
De i-ai obosâtu-i în goana cea lungă.
De svânta ta față vor săca din fire
Pizmașii tăi, Doamne, și vor da-n pierire.
Mi-ai căutat giudețul și de greutate,
Șezându-ț în scaun giudeci dereptate.
Îngrozâș păgânii ș-au pierit vicleanul,
L-ai rasu-l din nume de preste tot anul.
I-i sulița frântă, armele stricate,
A pizmașul trúfaș cetățâle sparte.
Pierit-au cu sunet vestea lui cea mare,
Și Domnul cu vecii custă pre-așezare.
Ș-au gătatu-ș scaun Domnul pre giudețe,
Să giudece lumea ne-alegând în fețe.
Și cu dereptariul va socoti Domnul,
De-a certa cu lege vina a tot omul.
Mișelului este Domnul de scăpare,
Agiutori la treabă, la greu stâncă tare.
Că cine cunoaște cinstitul tău nume,
Șede cu nedejde petrecând pre lume.
Și cine te cearcă cu rugă curată,
Îl grijești la lipsă cu mână-ndurată.
Cântaț cu dulceață și slăviț pre Domnul
Care lăcuiește-n muntele Sionul.
Și să-i faceț veste de tocmele bune
În limbile toate, că sunt de minune.
Că prin lumea toată sânge ce să varsă
A șerbii săi Domnul necercat nu lasă,
Nice le uită rugă și strigare,
Să-i lase-n nevoaie fără scumpărare.
Caùtă și de mine, Doamne,-ntr-a ta milă,
De-m vez greutatea și de vrăjmaș sâlă.
Și tu mă rădică de la prag de moarte,
Să-ț povestesc, Doamne, laudele toate,
În mijloc de poarta a fiìcei Sionul,
Să prinză de veste prin țară tot omul.
S-ávem bucurie de-a ta mântuință,
Să vedem pizmașii afundaț în sâlță.
Că-n lațul acela care ei gătară
Li s-au prins piciorul de să încurcară.
Vestit este Domnul de giudeț ce face,
Păcătosul da-ș-va în laț, cum nu-i place.
Și să vor întoarce în iad de vor merge
Toate limbi păgâne și fără de lege.
Iară pre mișelul Dumnezău nu-l uită,
Săvái că-ș petrece viața-n grije multă.
Ce pentru răbdare le cruță de-i gata
Mișeilor Domnul de le va da plata.
Rădică-te, Doamne, cu a ta tărie,
Să să părăsască omul de mândrie,
Să giudeci păgânii cu svânta ta față,
Dătători de lege le dă și povață,
Să vază păgânii că-s oameni cu minte
Și să-ț înțăleagă svintele cuvinte.
Dară căce, Doamne, te mutaș departe
La loc de nevoaie și de greutate,
Și pre necuratul laș de să dezmiardă,
De să sămețește pre mișel și-l pradă?
Sfatul și voroava ce fac necurațâi
Tind sâlțe și lațuri să strice pre alțâi.
Și să prind într-înse cu multă durere,
Altora nu strică, șie fac scădere.
Că și păcătosul cu mult să fălește
În dezmierdăciune, căce-i prisosește.
Asuprele face, și-l grăiesc de bine,
Mânie pre Domnul cu rău ce-are-n sine.
Și nu va să cerce să-ș afle folosul,
Ce stă-ntr-a sa pizmă-n tot ceas păcătosul.
De toț dumnezăii mai presus să urcă
Și căile sale pre tot ceasul spurcă.
Vor lipsi din față-i a tale giudețe,
Că-n svânta ta lege n-a vrea să să-nvețe.
Și căce ș-va-nvince preste toț pizmașii,
Inema i-va zâce să nu-ș mute pașii
Din rudă de rudă pănă nu va face
Peste toată lumea vrajbă și nepace.
Gura i-este plină de amărăciune,
De blăstăm, de hulă și de-nșelăciune.
Supt limba lui este trudă și durere,
Și-n gândul său poartă să facă scădere.
Ascuns să supune-n leșnici cu bogațâi,
Ca să viclenească, să nu-l prinză alțâi.
Cearcă să găsască vreme pre-ndemână
Întru să ucigă pre cel fără vină.
Și cu ochii lacomi pre mișel prăvește,
Ca leu în ogradă ascuns leșuiește,
Túpilă s-apuce și să căpuiască,
Pre mișel să tragă-n laț și să-l smerească.
Și fără de veste i-va veni sminteală,
Cu grea căzătură și cu sârguială.
Cându-i va părea lui c-au făcut izbândă,
De-au domnit mișeii, veni-i-va osândă.
Inema-i grăiește precum i să place,
Căce-ndelung rabdă Dumnezău și tace.
Și ș-au întors fața, svânta căùtătură,
Să nu cerceteze pentr-a sa făptură.
Rădică-te, Doamne și Dumnezău svinte,
De-ț înalță mâna și-ț ádo aminte.
Nu-ț uita mișeii de la a ta milă,
Nu lăsa pizmașii să le facă sâlă.
Pentru care lucru tine, Doamne svinte,
Mânie pizmașul cu rele cuvinte.
"Și să nu-i iei sama", în inemă-ș zâce,
Poruncilor tale să pune cu price.
Nu-ș vede durerea, urgia venită,
Ce-i pare să scape de mâna ta svântă.
Iară ție, Doamne, neavutul caùtă
S-agiuț pre săracul cu mână-ndurată.
A rău ș-a vicleanul brațele li-i frânge,
Să le cerci păcatul pănă să vor stânge.
În veci este Domnul de împărățește,
Slava lui și cinstea nu să obârșește.
Păgânii să pieie din svânta lui țară,
Să nu mai rădice în creștini ocară.
Mișei ce să roagă cu inemă frântă
I-ai auzât, Doamne, cu urechea svântă.
Și cu a ta milă a săraci să giudeci,
Și la greutate pre mișel să nú-l treci.
Să nu-ș mai rădice mândrul și sămățul
Gâltejul în fală, ce să-i faci giudețul.



vezi mai multe poezii de: Dosoftei




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.