Drumul pașilor pierduți
În suflet porți tristețea anilor trecuți,
a anilor trecuți ce te-au rănit adânc,
și-un scâncet te străbate, temător, de prunc,
că te-ai născut pe drumul pașilor pierduți!
O, cât ai plâns, iubito, în lacrimi tu bogată,
dar săracă de iubire, iubirea tu visând,
atâta te-ai lovit de suflete de piatră,
că-n tine e o lume ce s-a născut plângând!
Dar n-a pierit în tine, iubirea, niciodată
și-atâtea primăveri în tine au rămas,
că eu te-am regăsit la fel de minunată,
cu-a ta privire verde, cu-același dulce glas!
Și-am îngrijit grădina în care mi-ai pus flori,
încă din vreme-aceea, cu-a ta blândă privire,
o, cât te-am strigat, de-atunci, de-atâtea ori,
păstrând atâția ani, suava-ți amintire!
În suflet porți tristețea anilor trecuți
și amintirea vie a viselor pierdute,
că te-ai născut pe drumul pașilor pierduți
și-a unor amintiri ce te-au urmat, tăcute!
Dar n-a pierit în tine, iubirea, niciodată
și-atâtea primăveri în tine au rămas,
că eu te-am regăsit la fel de minunată,
cu-a ta privire verde, cu-același dulce glas!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.