Duminică de vară-n sat - Ina M.
Poezie adăugată de: Ina M.

    duminică, 12 august 2018

Cum cântă greierii în ziua fierbinte de vară...
Stau și-i ascult în iarba-'naltă pentru a mia oară!
Un guguștiuc pe cablul mult prea-ncins de soare
Își cântă dorul pentru o porumbiță...oare
Va vrea ea să primească iubirea dăruită
De-o inimă micuță ascunsă sub aripă?

Zeci de ciripitoare în pene cenușii,
La care vrăbiuțe le spunem, tu le știi,
Se ceartă într-un pom bătrân și găunos,
Deasupra unui câine ce strânge-n labe-un os...
Deodată se așterne o mantie... tăcere,
Vara își arde ziua așa cum timpu'- o cere,

Însă ceasul cel harnic își plimbă- n cerc minute
Și limba cea mai scurtă orele le asmute
Spre seara mult mai blândă-a duminicii de august
Când ulița cu oameni începe-a prinde gust:
Vreo trei femei la poartă impărtășesc povești
Iar doi bărbați ciocnesc paharele popești,
Cinci copilandri-aleargă prin praful ridicat
Și câinii de prin curți se lăfăie-n lătrat...
Mugește vaca-n staul chemând-o pe stăpână,
Vremea este s-o mulgă, noaptea în zi se-ngână.

Eu stau în iarba-'naltă și-mi țin cu greu suflarea,
Să nu dispară vraja ce mi-a deschis cărarea
Către sătucul mic, topit în spuza verii,
Duminică trezit, către lăsatul serii...



vezi mai multe poezii de: Ina M.




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.