Marea - Dumitru Corbea

Imi place marea cand e-nfuriata,
Cand chiuie si striga desperata,
Cand, obosita, tace ca o fiara,
Pandind din nou, cum ar putea sa sara,
Privind prin transparentele meduze
La tarmurile in colorate bluze.

Ce inseamna glasul marii pe furtuni,
O stiu pescarusii si micii lastuni,
Care se-nspaimanta si racnesc pe maluri,
Privind cum se-nalta muntele de valuri.
Barcile, pescarii par o jucarie
Pe intinse ape prinse de urgie.

Imi place marea cand e-nfuriata,
Dansand, din tarm in tarm, turbata,
Apoi tacand si ramanand domoala
Cu dare de lumina si de smoala.

Luceferii rasar pe cer puzderii.
Victoriosi se-ntorc corabierii.



vezi mai multe poezii de: Dumitru Corbea




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.