Balada cu Petru Zadnipru - Dumitru Matcovschi
Adăugat de: Adina Speranta

El era copil, poetul,
și, copil, schimba la piață
cartea cea de poezie
pe o mână de verdeață;
el scotea din sân caietul
și cu glas de mere coapte
ne citea atât de molcom
rugăciunea lui de noapte.
Semăna la chip cu bradul
(verde bradu-ntotdeauna);
ajungea cu mâna steaua
și luceafărul, și luna.
Surâdea atât de tânăr
și atât de omenescu:
înverzea pădurea iarna
ca-ntr-un basm de Eminescu.
Tot plugar era poetul!
Și-i stă bine-ntotdeauna
lângă cei de la țărâne,
lângă vorba lor, străbuna;
bucuria sfânta-a vieții
o-mpărțea cu ei deplină;
și cânta Moldova toată
Struguraș de pe colină
Cum știa bădița Petru
să-și iubească, sfânt, pământul!
Cum știa să încălzească
lângă patimă cuvântul!
Cum știa să-și crească dorul
ca pe-un pom ce dă în floare:
lângă drum și lângă poartă,
lângă prag de casă mare.
A căzut la datorie
într-o toamnă cu de toate:
Măi băieți, opriți planeta,
eu vă las cu sănătate,
am o inimă nebună,
parcă nu-i a mea și gata,
mormântați-mă la Săuca,
lângă mamă, lângă tată!
Era bun ca pâinea caldă,
moldovean cu stea în frunte,
om făcut dintr-o bucată,
răsturna cu pumnul munte;
suflet tandru de lumină,
el oricând schimba la piață
cartea cea de poezie
pe o mână de verdeață.
Prea puțini și prea devreme
număratu-i-s-au anii.
A avut dușmani, ca omul,
răi și crânceni ca dușmanii,
dar eu scriu aceste rânduri
și din nou mă fură plânsul:
a avut și mulți prieteni
care-au vrut a fi ca dânsul.



vezi mai multe poezii de: Dumitru Matcovschi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.