Duverna - creaţii proprii

Creaţii proprii | Poeziile altor autori | Texte | Proverbe | Translations |

DuvernaCine Sunt?

Cine sunt ’n-această lume
Pe-al vieţii parcurs-nainte?
Sunt un bulgăre cu nume
Spre un scop făcut anume,
Şi-o scânteie ce s-aprinde
Ca să zbor spre cele sfinte!

Şi sunt flacăra, ce-ntruna
Arde-n rug,... nemistuită,
Pe-altar sus îmi e cununa
’N rugă pentru totdeauna -
Ea de jar, nu-mi e topită,
Ci credinţa-mi,... e-ntărită!

Cine sunt, 'n-această viaţă
Sub o soartă blestemată?
Printre norii albi şi-n ceaţă
Sunt un strop de dimineaţă,
De-apă rece, înmiresmată
Spre-al da inimii...'nsetată!

Şi mai sunt, de la Calvar,
De la crucea însângerată
Martorul, că-n sfântul har
Dragostea,... n-are hotar,
Şi că viaţa-mi, e salvată
Prin Jertfirea cea curată!

Şi mai cine-s, pe pământ
Frământat de mari furtuni?
- Zdrumicat de ploi şi vânt,
Lipsit de-acoperământ -
Şi-aruncat înspre genuni,
Sunt unul,... dintre tăciuni,

Care din foc am fost scos
Prin iubirea Lui cea mare,
Când jertfă S-a dat Hristos
Ce-a venit, din ceruri, jos -
Ca preţ de răscumpărare,
În sânge să-mi dea iertare!

Flavius Laurian Duverna
23 noiembrie 2011

- - - - - - - - - - -