Palatul bantuit - Edgar Allan Poe
Adăugat de: Gerra Orivera

In cea mai verde vale-a noastra
Doar de ingerii buni locuita.
Odata un clar, majestuos palat
Fruntea isi inalta fericita.
Despot era monarhul Gandire,
In tara unde se ridica!
Nicaieri seraf pe mai mandra cladire
Aripa subtire nu-si arunca!

Galbene baniere, glorioase, de aur,
Pe fruntea lui mereu falfaiau,
(Aceste toate, toate acestea,
Cu mult timp inapoi se-ntamplau)
Si orice usoara boare care
In dulcea zi se juca
Pe meterezele-mpodobite si pale,
Pe aripi de miresme pleca.

Calatorii din fericita vale,
Prin doua ferestre luminoase, vedeau
Spirite dantuind subt portale
Int actul lautei de care-ascultau,
In preajma tronului unde, marit,
(O! Porfirogenet!)
Regele, in fastul slavei lui cuvenit,
Sta la al gloriei banchet.

Scanteia in perle si in rubine
Poarta acelui maret palat,
Prin care in valuri usoare, senine,
Zbura necurmat
Un stol de ecouri, cu dulcea menire
Doar sa cante usor,
Cu voci de-o frumusete peste fire,
Intelepciunea regelui lor.

Dar fiintele diavolilor, in rochii de doliu,
Cotropira al regelui rang inaltat.
(Ah, sa fim tristi! caci niciodata
N-o mai fi maine, pentru acest dezolat!)
Si, imprejurul casei lui, gloria
Care in purpura inflori,
Prin negura doar, o zareste istoria
Trecutului timp care muri.

Acum, calatorii prin asta vale
Vad, prin ferestre rosii de sange,
Forme fantastice, care pe dale
Sar, dupa un zgomot care se frange.
Si ca un rau, fantomatic, grabit,
Prin usa palida se ingramadeste
O gloata hidoasa care se naruie
Si rade, dar nu mai zambeste.


Tr. Emil Gulian



vezi mai multe poezii de: Edgar Allan Poe




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.