Dumnezeu n-a putut să le mai suporte fericirea
când i-a auzit râzând împreună în grădină.
I-a prins îngenunchind împreună în țărână
(sau mai rău) și storcându-și zeama rodiilor
pe față. I-a găsit desfăcând
o smochină cu o încântare fragedă
de parcă ceva esențial ar fi răsărit în ei.
Cred că toată schema – șarpele, mărul
cu a lui cunoaștere-a binelui și răului – a fost o făcătură
pentru că Dumnezeu nu suporta să fie singur
cu propria Sa creație, în timp ce Adam și Eva se bucurau,
bărbat și femeie împreună în Paradis,
exact ca noi, iubire, exact ca noi.
Traducere Bogdan-Alexandru Stănescu
vezi mai multe poezii de: Edward Hirsch
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.