ei spun că nu mai eşti, mamă,
şi se duc şi vin
se duc şi vin în viaţa lor
şi clipe trec şi vin de-a rostogolul
ori lin, mai lin
eu deschid paginile inimii
şi paginile ochilor
şi paginile mâinilor
şi paginile sufletului
şi paginile braţelor
şi paginile umerilor, şi ale urechilor
şi alte tâmplelor
și ale pașilor
şi strig că eşti, ești...
şi teii, şi salcâmii, şi merii
şi pietrele din drum,
şi albia râului, şi a zilelor şi nopţilor,
şi a porţilor, şi a pragurilor
deschid paginile lor şi spun
e în toate, vedeţi?
ei spun vei uita cu timpul
eu spun asta nu e scris nicăieri
şi nu va fi niciodată
şi închid, ba nu
las deschise toate paginile astea
să se vadă, să se audă, să se cunoască
eşti, mamă, şi ai din strămoşi
din strămoşii tuturor paginilor
dreptul etern de a fi aici
și în viața mea
–
Copyright Mariana Fulger
vezi mai multe poezii de: mariana fulger