Traducere de Octavian Cocoş
În zorii zilei după ce-ai jurat
Să mă iubeşti, la lună m-am gândit
Să rupă legământul tău pripit,
Căci tu nu poţi să stai prea mult legat.
Şi ura vine-n suflet imediat;
Iar când la mine sincer am privit
Văzut-am că nu-s demnă de iubit,
Sunt ca viola ce s-a degradat
Pe care-un muzicant grăbit o ia
Şi-o lasă-apoi, căci notele-s drăceşti.
Eu nu m-am acuzat, dar ştiu aşa
Că te-am blamat, căci note îngereşti
Maeştrii scot din orice tinichea –
Şi-un suflet mare când te-atinge creşti.
vezi mai multe poezii de: Elizabeth Barrett Browning