Jucăria mecanică traversează sprintenă scena,
vrednică de-un rege din vremi de demult:
Un căluţ de circ, cu păr de-adevăratelea, alb.
Ochii îi sunt de-un negru sticlos.
Duce pe spinare o mică dansatoare.
Stă în vârful picioarelor şi face piruete.
De-a curmezişul, pe fusta şi bluza cu paiete
sunt brodati trandafiri artificiali.
Îşi pune pe creştet cununa-mpletită
din aceiaşi trandafiri artificiali.
Coama şi coada sunt trase direct din Chirico.
Sufletul lui e melancolic şi grav.
Simte cum degetele mici ale piciorului
îi gâdilă spinarea
în jurul prăjinii aceleia care
îi străpunge trupul şi sufletul
şi-l străpunge reapărând mai jos
sub pântec în chip de cheie mecanică.
Face trei galopuri mărunte, o temenea apoi,
din nou galop, salut pe-un genunchi aplecat,
galop, zăngănit, se opreşte şi priveşte ţintă la mine.
Acum, dansatoarea întoarce spatele.
Şi-oricum, călăreţul e mai isteţ decât ea.
Faţă în faţă unul cu altul, deopotrivă mâhniţi-
ochiul lui e parcă o stea-
noi privim şi spunem:" O văzurăm şi pe asta".
traducere Petre Stoica
vezi mai multe poezii de: Elizabeth Bishop
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
eu iti multumesc alexandru pt lectura
Cristian Ovidiu
miercuri, 09 martie 2016
Frumos.! Multumesc Cristian Ovidiu
alexandru
miercuri, 09 martie 2016