Lacrimi și sfinți (fragment) - Emil Cioran
Adăugat de: Adina Speranta

Încercat-am să înţeleg de unde vin lacrimile şi m-am oprit la sfinţi. Să fie ei responsabili de strălucirea lor amară? Cine ar şti? Se pare, însă, că lacrimile sunt urmele lor. Nu prin sfinţi au intrat ele în lume; dar fără ei nu ştiam că plângem din regretul paradisului. Aş vrea să văd o singura lacrimă înghiţită de pământ… Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfinţii n-au făcut altceva decât să le reabiliteze.

Lacrimi-si-sfintiNu e posibilă o apropiere de sfinţi prin cunoaştere. Numai când trezim lacrimile adormite în străfundurile noastre şi cunoaştem prin ele înţelegem cum cineva a putut fi om şi nu mai este.

(…)Ochii nu văd nimic. De aceea o înţeleg prea bine pe Caterina Emmerich când ne spune că ea vede prin inimă! Acesta este văzul sfinţilor. Şi atunci cum să nu vadă ei mai mult decât noi care înregistrăm orizontul în percepţii? Ochiul are un câmp redus; el vede totdeauna în afară. Dar lumea fiind interioară inimii, introspecţia este singurul proces de cunoaştere. Câmpul vizual al inimii? Lumea plus Dumnezeu plus neant. Adică tot.

Ochiul poate mări; în inimă totul este mare. Şi înţeleg şi pe Mechtilda de Magdeburg, plângându-se că nici frumuseţea lumii şi nici sfinţii n-o pot consola, ci numai Iisus, numai Inima lui. Nici misticii şi nici sfinţii n-au nevoie de ochi; ei nu privesc spre lume. De aceea le este inima organul lor vizual…"

vezi mai multe texte de: Emil Cioran



Distribuie:

  • Facebook
  • Twitter





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.