Un văduv către slujnică - Emile Verhaeren
Adăugat de: Gerra Orivera

La masă! Ce-ntârzii?
Ies şobolanii iară.
Slănina e-n felii
Pe pâinea de secară.
Să stăm alăturaţi
Pe banca scârţâindă,
De foc apropiaţi
Căldura să ne prindă.
Ai braţe calde, vii,
Şi tari cum e frânghia.
Din pâine muşcă-ntâi,
Să-nfig apoi gingia.
Iubesc bogatu-ţi trup
Rotund şi gras de slugă,
Mă ispitesc, mă rup
Formele tale-n fugă.
Când sânii legănaţi
Sub ochii mei se plimbă,
Gurguii tăi roşcaţi
Îi simt arzând pe limbă.
Mi-i trupul pofticios
Şi toată carnea-mi plânge,
Şi pumnul meu păros
E jar când coapsa-ţi strânge.
Sunt câine gudurat,
Dar şi stăpân cu toane.
Când moartea m-a-nhăţat
Ai treizeci de pogoane.
Dar vreau, vreau carnea ta,
Grea, grasă şi zemoasă,
Ca gunoiştea grea
Ce-am strâns-o lângă casă.
Ce-i că-s uscat, bătrân,
Cu părul ca cenuşa?
Hai, vino! Sunt stăpân...
De nu, acolo-i uşa!



vezi mai multe poezii de: Emile Verhaeren




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.