Traducere în limba română de Leon Leviţchi şi Tudor Dorin
Când piezişă cade Raza
Iarna în Amurg,
Apăsător ca greul Imn
De Catedrală,
Urma divinei Dureri
Preface-n ascuns
Sensuri aflate
Adânc, nepătruns -
Nimeni n-o ştie
E pecetea Regească
A Disperării
Din Văzduh trimească.
Când vine, Totul ascultă,
Umbrele îşi pierd suflarea;
Când pleacă - pe-al Morţii chip
E Depărtarea.
vezi mai multe poezii de: Emily Dickinson