Invidiez mările pe care aleargă,
Spusele roților
Carului care-l poartă,
Invidiez tăcerea dealurilor
Priviri asupră-i când se plimbă;
Ce ușor poate totul vedea
Cum tot e interzis
Cât cerul, pentru fruntea mea!
Invidiez cuiburile vrăbiilor
Ce strașina împart chitite,
Atâtea zboruri pe la geamul său,
Ferice, frunze fericite
Străină-mi-e fereastra-i
Și-o frunză-n vară-oi fi,
Ureche a lui Pizarro
Nu mă vei mai auzi.
Mi-e ciudă pe lumina ce-l trezește,
Pe clopotul ce sună asurzitor
Să-i spună că-i amiază,
Și-i port al său dor,
Mi-e interzisă floarea
Albina părăsită,
De n-am cădea amândoi,
În noaptea-nveșnicită.
Traducere din limba engleză de Victor Știr
vezi mai multe poezii de: Emily Dickinson
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.