Rugămintea - Eugen Cioclea
Adăugat de: Adina Speranta

Rabdă-mă, iubito,
oricât aș fi de rău.
Simt că mă voi cuminți degrabă.
Numai mâna-ți leneș poate va zborși
năclăita coama mea
de iarbă.
Zi că nu e altul uneori mai bun.
Mă provoacă gingaș chiar și o minciună.
Risipește-mi groaza că n-o să mai vii
să strivim secundele-mpreună.
Purpuriu mi-e văzul. Te-am și înfășat!
Paște-mă de lacrimi, tandra mea omidă.
Mi-au țâșnit din tâmple coarnele de melc,
să susțin pe creste doar o stea lividă.
Rabdă-mă, iubito, cum te rabd și eu –
după mine altul n-o să te răsfețe
astfel ca și-acuma când te-ating în vis
c-o ușoară undă
de tristețe.



vezi mai multe poezii de: Eugen Cioclea




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.