Se leagănă odaia lunecând ...
Parcă-ar avea picioare, odaia ...
Desigur, are ...
Nu le zăreşti ... dar să se mişte
cum ar putea altfel?
Odăile-au picioare
ce-l poartă uşurel ...
Se leagănă odaia lunecând
spre râpi de-oglinzi ce curg,
râpi de oglinzi,
cu line râuri care merg şi ele
( nu-i rău să meargă fără de picioare ) …
Râpi de oglinzi ce curg, râpi de oglinzi
cu line râuri unde poţi să prinzi
argint, din care ies păuni cu ochii
de şerpi, de floare, de femei, cu rochii
de pajişti roze-albastre, surâzând
ca marea ...
--- Treci acuma înotând
în mare chiar ...
Şi-n viaţă nu ştiam ...
--- Cum? ... nu ştiai să-noţi?
Poţi şi prin geam ...
Surâsuri ... şoapte ... alge legănate ...
Şi trupul printre ele-ncet străbate ...
--- Dar mi-am lăsat picioarele-n război ...
--- Picioarele? Dar altele ai, noi ...
Încearcă ...
Raze-i curg, tăcut, manunchi,
pe fruntea asudată, pe genunchi,
şi din genunchi, ies trandafiri, cresc foi,
şi-i înfloresc genunchii amândoi
şi râpile de-argint se-nflăcărează ...
--- Vezi, nu credeai ... înoată, nu-nţelegi? ...
Râpi, fluvii, şoapte ...
--- Picioarele-s întregi ... întregi ... întregi ...
--- Da, sînt întregi ...
Dar, Doamne, vin acuma către ele
puşti rânduri-rânduri ... Cu picioare grele,
vin puştile spre el ...
--- Fugi!
--- Stai!
--- Fugi!
--- Stai!
Voci ce se-nfruntă: blânde, mânioase ...
--- Înoţi lin printre puşti ...
Nu scoate-o vorbă!
Eşti mântuit ...
Prin râpi de-argint înoţi,
o, fericire !
Picioarele-s întregi … întregi … întregi …
Şi-n urmă, undele melodioase ...
vezi mai multe poezii de: Eugen Jebeleanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.