Furtuna primăverii a răvășit
umbrela salciei,
în vârtejul de-april
s-a încâlcit în pomi lâna de aur
care-mi ascunde morții,
câini credincioși și slujnice bătrâne –
pe toți câți de atunci
(când salcia cea blondă și-i rupeam
inelele cu praștia) au coborât,
vii, în capcană. Iar iar furtuna
desigur sub acel acoperiș
de-atunci îi va adduce, dar departe,
de acest loc fulgerat
unde se fierbe var și sânge în urma
piciorului. Dar fumegă tingirea
în cuhnie, răsfrângeri rotunjite
strâng chipurile-osoase, boturi lungi
și le păzește în adânc magnolia
de-o zvârle-acolo un suflu. Iar furtuna
primăvăratică zguduie c-un lătrat,
pierduților, plin de credință, arca-mi.
Traducere Marian Papahagi
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.