Deasupra zidului cu scrijelări,
umbrind băncile rare
arcul văzduhului apare
încheiat.
Cine-și mai amintește de focul
care a ars năvalnic
în vinele lumii? S-au risipit
într-o odihnă rece formele.
Mâine voi vedea iarăși băncile
și zidul și drumul obișnuit.
În viitorul deschis diminețile
stau ancorate ca niște bărci în port.
Traducere Dragoș Vrânceanu
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.