Furtuna - Eugenio Montale
Adăugat de: Gerra Orivera

Furtuna care-și scurge peste frunzele
dure ale magnoliei lungul tunet
de martie și grindina,

(sunete de cristal în cuibul tău
noptatic te surprind; din aurul
care s-a stins peste mahon, pe canturi
de cărți legate-n piele, arde încă
un fir uitat de zahăr în găoacea
pleoapelor tale)

fulgerul ce albește
copaci și ziduri, le surprinde într-o
vecie-a clipei – marmură și mană,
distrugere – pe care tu, sculptată-n tine,
o porți, spre-a ta pedeapsă, și te leagă
mie maim ult decât iubirea, stranie soră –

și-apoi izbirea aspră, sister, freamăt
de tambourine peste groapa neagră,
tropotul de fandango, și deasupra
vreun gest ce șovăie…

Precum atunci
te-ai răsucit și cu o mână, fruntea
dezvăluind-o de sub nor de plete,

m-ai salutat – spre a intra în beznă.



Traducere Marian Papahagi



vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.