Fără să am vreo vină
am fost găzduit într-un hôtel meublé
unde nu există restaurant.
Poate că aș găsi unul nu departe
dar furia
oblică a autocarelor mă înspăimântă. Rămân
scufundat în perini nu prea moi, atent
la spiralele de fum din scrumieră.
Dar acum chiștocul e aproape stins.
Și totuși sunetele din afară nu slăbesc.
M-am gândit o clipă că sunt ultimul
dintre vii și că oculți celebratori
fără formă dar mai tari decât zidul
slujesc ritul pentru defuncți.
Mă îngrozea să fiu singurul scăpat din vedere
din cauza vreunei împotmoliri a Calculatorului.
Dar nu dura decât o clipă. O umbra albă
mă atinse ușor, un chelner ce ducea un
aperitiv, cui, nu știu, însă viu.
Traducere Marian Papahagi
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale