În seară - Eugenio Montale
Adăugat de: Gerra Orivera

E plină de pași de cârtiță
livada de lămâi,
când coasa strălucește
sub mătăniile picăturilor.

Pe gutui un punct arde
boul-domnului,
se aude ridicându-se în două picioare
un ponei – și visul învinge.

Uimit și ușor eram încrustat
în tine, forma ta
îmi era respirația, chipul
ți se topea în al meu și gândul

ascuns al lui Dumnezeu
cobora pe cele câteva ființe,
printre sunete cerești și tobe
de copii și globuri de fulgere,

peste mine, peste tine, peste lămâi.

Traducere Dragoș Vrânceanu



vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.