Iris - Eugenio Montale
Adăugat de: Gerra Orivera

Când dintr-o data Sân Martin își surpă
tăciunii ațâțându-i într-un întunecos
cuptor de prin Ontario,
trosnet de verde con de pin în spuză
sau aburul unei fierturi de mac
și Chipu-nsângerat peste sudariul
ce mă desparte de tine;

aceasta și-altele puține (de puțin
e-un semn de-al tău, un clipit, ′n-astă luptă
ce impinge-ntr-un osuar, la zid
cu spatele, unde zefir ceresc,
curmali și berze-ntr-un picior nu-nchid
vederea-atroce sărmanului
Nestorian rătăcit;

din tine-I tot ce-mi vine-n naufragiul
neamului meu, al tău, acum când foc
de ger aduce-n amintire solul
care-I al tău și tu nu l-ai văzut;
mătănii nu am altele în mână,
nici altă flacără, doar asta de rășini
și barca te-a cuprins.


Traducere Marian Papahagi



vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.