Motete II (12) - Eugenio Montale
Adăugat de: Gerra Orivera

Floarea care repeată
pe buza văgăunii
nu mă uita pe mine,
n-are culori mai vesele, mai clare
ca spațiu ′-ntins între mine și tine.

Un scârțâit ne rupe, ne desparte,
albastrul îndârjit nu mai apare.
În zăduful aproape vizibil mă duce mai departe
la capătul întunecat, apus, acest funicular.


Traducere Marian Papahagi



vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.