“Nu cere vorba care scrutează în echer
informul nostru suflet, şi-n litere de foc
de-a-ntregul îl declară, ca un şofran sub cer
lucind pierdut în câmpul prăfos, către mijloc
Ah, omul ce se duce călcând fără habar,
al altora şi sieşi prieten, nu veghează
la umbra sa pe care arşiţa de amiază
i-o scrie pe un zid cu varul rar!
Nu mă-ntreba formula ce-ţi cască lumi afunde,
ci strâmbă vreo silabă ca ramul anonim.
zi doar un lucru îţi putem răspunde:
ce nu suntem, ce nu voim”
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.