Acum limpezimea se face mai difuză.
Simt încă-închise ultimele umbrele.
Apare cineva ce-și trage
barca de gumă.
Vânătoarea de ierburi vine și își afundă
namila în nisip, o încâlceală
de varice. Este un monolit
desprins de pe vârfurile din Lunigiana.
Când îmi vorbește rămân fără suflare,
cuvintele ei sunt Adevărul.
Dar peste puțin va fi pe-aici învălmășeala
de cărnuri, gesture, bărbi.
Toți lemurii omenești vor avea la gât
cruci și lanțuri. Câtă religie.
Și erau unii care nutreau iluzia că repeată
exploit-ul lui Crusoe.
Traducere Marian Papahagi
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale