Rebeca - Eugenio Montale
Adăugat de: Gerra Orivera

Cu fiecare zi mă descopăr tot mai incomplete:
lipsește întregul.
Toate sunt la locul lor, fără cusur,
dar întregul?
Rebeca își adăpa cămilele
și-și potolea setea și ea.
Eu mă dedic scrisului și hranei
pentru mine și pentru alții.
Rebeca era însetată, eu flămând,
dar oricum nu vom fi cruțați.
În albia secată nu era multă apă, poate doar vreo
băltoacă,
iar în bucătăria mea puține lemne de foc.
Și totuși ne-am chinui t pentru noi, pentru toți, în
fum,
în noroi, și cu bipezii, și cu patrupezii.
O, blândă Rebeca, tu, niciodată întâlnită!
Puține veacuri ne despart –
o clipă pentru cine-ți înțelege pilda.
Doar Divinul este întreg chiar și-ntr-o sorbitură,
și-ntr-o firimitură,
doar Moartea-l biruie pe cel de cere porția-ntreagă.
Traducere FiIofteia și Șerban Stati



vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.