O să ne revedem îmi zise unul
înainte să se strecoare în lumea de apoi.
Dar despre el nu-mi amintesc nimic
care să mă facă să-i recunosc identitatea.
Acolo jos/sus n-or fi fiind legitimații
de recunoaștere, nici discuții, opinii,
întâlniri și alte asemenea futilități.
Acolo sus/jos nici măcar nu vom găsi
Nimicul și nu e puțin lucru. Nu vom avea
nici eter și nici foc.
Există o singură lume locuită
de oameni
și asta e mai mult decât sigur
o sinură lume, un glob pe care vânătoarea de oameni
este sportul în care toți sunt de acord.
Nu poate fi o pură
chestiune de răutate
sau dorința stringentă
ca în fine soarele să se stingă.
Va fi fiind alceva, va fi fiind un motiv
dar cu privire la aceasta zeii sunt în dezacord,.
Numai pentru asta au inventat timpul,
spațiul și o mână de oameni vii.
Au nevoie să se gândească la asta
căci dacă ar exista un acord
nu s-ar mai vorbi de crepusculul lor
și atunci
vai de oameni, fără zei și demoni,
ultima, cea mai rea dintre infamii.
Traducere Marian Papahagi
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale