În detașarea mea, accept și măști...
Am masca mea cu care vă demasc.
În timp ce faceți calcule, eu casc...
Cunosc deznodământu'-acestor găști.
Mi-e frică de-ntuneric, Doamne,
Nu-mi lua lumina ce-o mai am,
Ci iartă-mă, cu tot cu neam,
Fii blând și bun cu mine, Doamne!
Eram mâhnit și, totuși, mai cânta
Câte un greier pe la geam, târziu
Și auzindu-l, mă simțeam mai viu...
Nu m-apăsa atâta lipsa ta.
Vor râde crunt, amarnic — și tu vei fi subiectul.
Vor face comparații pe teme seci, banale...
Cu neagră ignoranță îți vor schița portretul,
Mizeria din suflet ți-o vor așterne-n cale.
Vă știu prea bine, căci mă știu pe mine.
Cunosc și luptele, dar și orbirea
Prin care vi se-mpiedică menirea,
Când vă înghit mocirlele din sine.
Un timp pe care nici nu l-am simțit
Și doar trei sferturi consumat corect.
Sfertul rămas, e timpul irosit
În căutarea "omului perfect".
Aștept cu nerăbdare vremea rece,
Să-mi poată odihni în piept văpaia —
Neostenită, să mă tot încerce
În inimă-aducând-mi hărmălaia.
Mă las în voia ta, dar știi tu oare
Cum să întorci o viață rătăcită
Din bezna-i grea unde, împotmolită,
Nu mai răspunde razelor de soare?
Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine,
Cât să mă-ntorc din nou la Tine,
Când neputința mă seduce.
Vorbesc despre iubire-n poezii,
Dar cât îi înțeleg, oare, esența,
Când îmi împart cu-atâtea dependența
De câte sufletul n-ar vrea a ști?!