Cu fruntea-n pământ, cu gândul în înalt
mergeam, mergeam
și pe-a timpului cale,
căutând o dorință viața mea se avânta.
Lângă un drum cenușiu
văzui o livadă în floare
și-un trandafir
plin de lumină, plin de viață
și de durere.
Femeie, floare ce se deschide-n grădină:
trandafirii-s ca trupul tău feciorelnic,
cu mireasma-i inefabilă, fină,
și-a sa nostalgie pentru tot ce e trist.
Traducere Teodor Balș
vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.