traducere de Teodor Balş
Luna ei de pergament
sunând, Preciosa-apare
pe o umedă potecă
de leandri şi cristale.
Liniştea fără de stele
tot fugind de tamburină
moare unde marea-şi cântă
noaptea ei de peşte plină.
Sus, pe crestele sierrei
dorm acum carabinierii
păzind turnurile albe
unde locuiesc englezii.
Iar ţiganii de pe ape
nalţă ca să se desfete
umbrare din melci de mare
şi din ramuri de pin verde.
Luna ei de pergament
sunând, Preciosa vine.
Şi văzând-o, s-a stârnit
vântul cel neadormit.
Iar San Cristobald, gol puşcă
plin de limbi cereşti de foc,
priveşte fata cântând
dintr-un flaut dulce, -absent.
Fată, lasă-mă să-ţi salt
rochia, să văd. Deschide
mâinii mele-mbătrânite
roza-albastră-ascunsă-n pântec.
Ea aruncă tamburina
şi aleargă înainte.
Tânăr, vântu-o urmăreşte
cu o sabie fierbinte.
Marea, vuietul şi-a stins.
Se îngălbenesc măslinii.
Cântă flautele umbrei
şi-al zăpezii gong întins.
Preciosa, fugi, Preciosa,
că te prinde vântul verde !
Preciosa, fugi, Preciosa !
Uită-te pe unde-apare !
Satirul de stele joase
şi cu limbi strălucitoare.
*
Preciosa-nspăimântată
intră-n casa ce o are
dincolo de pini, mai sus,
consulul englez, spre mare.
Speriaţi de ţipăt vin
trei carabinieri în goană,
mantii negre strânse-n talii
şi bonete pe sprînceană.
Lapte cald, să bea, o cană
englezul ţigăncii-i dă
şi o cupă de ienupăr.
Preciosa nu le bea.
Când le spune-acelor oameni
întâmplarea sa, plângând,
din olanele de-ardezie
vântul muşcă, furibund
vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.