I
Se opreau mașini închise
pe un țărm cu stuf ciulit,
valuri netezeau prin vise
tors roman și dezgolit.
Le-absorbea Guadalquivirul*
în cristalul său matur,
printre flori stratificate,
printre nori reverberând.
Copilașii țes și cântă
ale lumii întristări
lângă vechile capote
cufundate în obscur.
Dar Córdoba nu tresare
sub misteru-ncețoșat,
chiar dacă ridică umbra
aburi din arhitecturi,
turnul marmurei și-afirmă
subțirimi de străluciri.
Florile de staniu, fine,
își revendică suriul
din a brizei șerpuire
pe arcada triumfală.
Și în timp ce podu-adie
zece șoapte-a lui Neptun
- traficanții de tutun -
fug prin zidurile sparte.
II
E un singur pește-n apă,
ce unește două inimi:
Blânda Córdobă de stuf.
Córdob-arhitecturală.
Năzdrăvani cu chip de înger
lângă apă se dezbracă
- ucenici de-ai lui Tobias,
talii c-ale lui Merlin -
peștele să-l necăjească
cu ironice-ntrebări
dacă vrea licori de vin
sau plonjoane-n semilună.
Însă, jucătorul pește
căt și marmura-ngropată,
îi învață echilibrul
solitarelor columne.
Rafael islamizat
de paiete-ntunecate,
în ciocnirile de valuri,
căuta șoapte de leagăn.
*
Este-un singur pește-n apă.
Două Cordobe splendide.
Córdoba ruptă de fluxuri.
Córdoba celestă, slabă.
traducere - g.Cristea
Notă*
Guadalquivir - este cel de al cincilea fluviu ca lungime din Peninsula iberică și doilea din Spania (după Tajo), cu o lungime de 657 km. El este și cel mai lung curs de apă din Andaluzia. Numele său provine din expresia arabă al-wādi al-kabīr ("Valea cea Mare"). Fluviul s-a numit Betis (sau Baetis) din vremurile pre-romane până în perioada dominației islamice în Andaluzia, de unde și numele provinciei romane Hispania Baetica.
Comentariu literar
Acesta este al nouălea poem din cartea ,,Romancero gitano'', intitulat San Rafael, și care apare dedicat lui Juan Izquierdillo Croselles, un ofițer de artilerie, prieten al poetului. În războiul civil a luptat în zona republicană și a emigrat mai târziu în Mexic.
Titlul poemului face aluzie la Sfântul Rafael, unul dintre cei șapte arhangheli care, conform scripturilor sacre, l-au călăuzit pe tânărul Tobias într-o călătorie în țara muților. Sfântul Rafael este arhanghelul pelerin al Bibliei și Coranului, care pescuiește în râul Córdoba.
Această Córdoba misterioasă a poemului este plină de reminiscențe romane. Există în aceasta romantism un simț al timpului distorsionat, cu care Lorca caută scopul zugrăvirii unei Córdobe mitice, nerealizate și sugestive.
„Copiii” sunt numiți în versetul al nouălea, deoarece Sfântul Rafael a fost în mod tradițional considerat protector al lor. San Rafael și Virgen de los Dolores formează în mintea populară centrul devotamentului cordovean, în ciuda tiparelor oficiale.
„Arcul triumfului” (versul 22) este numit pentru că există la Córdoba o serie de statui pe coloane numite triumfurile lui San Rafael. Una dintre ele se află în apropierea râului în așa-numita Puerta del Puente, care este și un fel de arc de triumf.
„Podul din versul 23 este o aluzie la podul roman din Córdoba, care are la mijloc o impozantă statuie a lui San Rafael. Lorca vrea să concentreze această poezie pe acel San Rafael de pe pod, făcându-l în același timp un San Rafael compus, plin de esențe din toate statuile orașului.
„Peștele” din versul 27 este o aluzie la episodul lui Tobias și Sfântul Rafael. Acest pește, la fel ca și copiii, este asociat cu imaginea lui San Rafael. Acest pește simbolizează și o lume în schimbare.
Tobias este menționat (versul 33) pentru că era un patriarh evreu care, când era bătrân, era orb și era vindecat de fiul său, care freca ochii tatălui său cu fiertura unui pește, așa cum îi arătase Arhanghelul Rafael, care l-a însoțit într-o călătorie.
Copiii sunt atât „ucenici ai lui Tobias” (versul 33), cât și „cu talii c-ale lui Merlin” (versul 34), adică au har fizic care vrăjește, ceea ce în Andaluzia se numește juncalism.
„Întrebarea ironică” din versul 36 combină aluziile creștine cu alte islamice, de atunci sunt menționate „florile de vin” (versul 37), care este ceva roman și cristalin, iar „săriturile de semilună” (versul 38) se referă la simbolistica musulmană.
„Aljamiado (islamizat)” din versul 43 se referă la lungul capitol musulman din istoria Cordobei.
(El Rincón del Vago - Romancero gitano; Federico García Lorca)
San Rafael
I
Coches cerrados llegaban
a las orillas de juncos
donde las ondas alisan
romano torso desnudo.
Coches que el Guadalquivir
tiende en su cristal maduro,
entre láminas de flores
y resonancias de nublos.
Los niños tejen y cantan
el desengaño del mundo,
cerca de los viejos coches
perdidos en el nocturno.
Pero Córdoba no tiembla
bajo el misterio confuso,
pues si la sombra levanta
la arquitectura del humo,
un pie de mármol afirma
su casto fulgor enjuto.
Pétalos de lata débil
recaman los grises puros
de la brisa, desplegada
sobre los arcos de triunfo.
Y mientras el puente sopla
diez rumores de Neptuno,
vendedores de tabaco
huyen por el roto muro.
II
Un solo pez en el agua
que a las dos Córdobas junta:
Blanda Córdoba de juncos.
Córdoba de arquitectura.
Niños de cara impasible
en la orilla se desnudan,
aprendices de Tobías
y Merlines de cintura,
para fastidiar al pez
en irónica pregunta
si quiere flores de vino
o saltos de media luna.
Pero el pez, que dora el agua
y los mármoles enluta,
les da lección y equilibrio
de solitaria columna.
El Arcángel aljamiado
de lentejuelas oscuras,
en el mitin de las ondas
buscaba rumor y cuna.
*
Un solo pez en el agua.
Dos Córdobas de hermosura.
Córdoba quebrada en chorros.
Celeste Córdoba enjuta.
vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.