Se schimbă-ntr-un mândru tânăr, având darul de-a grăi,
ager fiind el la minte şi la trup neprihănit.
Se infățişă naintea lui Zohhak şi ii rosti
vorbe dulci, cuviincioase: „Fie să-i plac şahului !
Sunt un bucătar de seamă şi-s curat: mărgăritar".
Şahul l-ascultă primindu-l bucuros şi-i arătă
locul la bucătărie, şi-apoi chei de la cămări
îi dădu măritul stolnic. Nu erau pe-atunci mâncări
felurite, fiindcă lumea carne încă nu mânca,
ci din câte dă țărâna — cu legume se hrănea .
Ahriman cu-ntunecate şi drăceşti precugetări,
hotărî să taie vite. Pe Zohhak şi-l va hrăni
tot cu cărnuri, zeci de soiuri; pe-ndelete-i va găti
păsări şi-apoi dobitoace. Pentru a-i sădi curaj,
tot cu sânge-o să-l hrănească, ghiftuindu-l ca pe-un leu;
rob, el i se va supune şi, la cel mai mic cuvânt,
inima pleca-va-şi roabă la porunca lui Zohhak.
Începu să-i dea la masă numai gălbenuşuri moi,
ce-l făcură-n scurtă vreme, zdravăn, rumen şi vioi;
şahul îmbuibat ferice-i mulţumi lui Ahriman
pentru cele desfătate. Zise cel înşelător:
„Fie-n veci ca şahinşahul să-şi înalţe fruntea sus,
şi în veci de veci trăiască ! Mîine îi voi pregăti
o mâncare mai gustoasă". Şi se duse cugetând
toată noaptea ce bucate minunate-i va găti
pentru-a doua zi... Cupola cerului de peruzea,
când aduse-n lume roşul său rubin, bucătări
feluri noi de potârniche şi de argintiu fazan;
i le-aduse, şi-a nădejde, inima-i bătea voios.
Şahu-Arabiei purcese a înfuleca fripturi,
orb lăsându-şi spre prăpaste duhu-n mâna lui Eblis,
care,-a treia zi,-i gătise miel şi păsări la un loc.
Ziua-a patra, pentru masă, născocise un alt fel:
fierse spată de mânzată în balsam de trandafiri ,
mosc, şofran şi vin vechi. Şahul după ce se ospătă,
de priceperea acestui ins mirându-se,-i grăi:
„Om bun, orişice dorinţă ai, pe loc ţi-o-ndeplinesc !
" Bucătarul îi răspunse: „O, luminăţia-ta,
fie ca în veci, puternic, să trăieşti, şi mulţumit
Inima-mi de tine-i plină, şi o clipă să te văd,
e dorinţa mea fierbinte Şahului atât îi cer,
deşi cinstea o să fie decît mine mai presus:
dacă vrea să-mi deie voie, buze, ochi şi chip să-mi pun
în sărut, pe ai săi umeri " Zohhak vorba-i auzind
şi nebănuind nimica din drăcescu-i, tainic ţel:
„Fie ! Ti-mplinesc dorinţa ! Poate astfel, cât de cât,
numele tău creşte-n cinste". Şahul îi îngădui,
ca şi cum i-ar fi prieten, să-i sărute umerii.
Ahriman dădu sărutul, şi se mistui-n pămînt;
nimeni n-a văzut vreodată ceva mai uluitor !
Se iviră doi şerpi negri din umerii lui Zohhak,
care-ncremeni, şi leacuri pretutindeni căută;
pân' la urmă (ce să facă?) de pe umeri şi-i tăie
(dar pe drept cuvânt te miră) odrăsliră iar la loc,
negrii şerpi ca două ramuri odrăslind din trunchi de şah
Vraci şi doftori se-adunară şi-i dădură, rând pe rând,
sfaturi, multe-i descântară, nimeni nu i-a dat de leac.
Dar, viclean, Eblis de-ndată dinaintea lui Zohhak
se-arătă în chip de doftor şi îi zise: „Nu-i nimic
de făcut. Mai bine şerpii nu-i tăia şi lasă-ţi-i
cât avea-vor avea viață-n-trânșii. Zilnic să le pregăteşti
hrană bună, s-o mănînce până se vor potoli;
doar acesta-ţi este leacul, singurul şi cu folos.
Nu le da lor de mâncare decât creieri omeneşti,
poate că hrănindu-i astfel, hrana îi va omori".
Care i-a fost, oare, gândul căpeteniei divilor
în această-nvălmăşeală...? Ce urzea prin ăst îndemn,
decât tăinuitul mijloc lumea de-a o-mpuţina?
Notă explicativă
În Asia Occidentală se atribuie Șahului Nimrod introducerea obiceiului de a se hrăni cu carne de vită.
E vorba tot de Eblis, căruia acum Firdousi îi spune Ahriman.
Textual „golab" (apă de trandafiri). Persanii iși miresmează bucatele cu felurite mirodenii.
La chebab servesc salată din frunze de busuioc verde.
Cronica Șahilor
traducerea George Dan
vezi mai multe poezii de: Firdousi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.