Îşi aleseră atuncea un mubed clarvăzător,
cap având de-ajuns şi darul de-a grăi şi-a învăţa
pe de rost o cuvântare; alungară dintre ei
pe străini şi uneltiră vicleşuguri fel-de-fel.
Salm vorbi apăi cu-asprime, izgonind din ochii săi
tot ce-i bună-cuviinţă pentru însuşi taică-său.
Solului îi zise: „Grabnic să mi te porneşti la drum,
şi să nu mi te atingă nici furtună şi nici colb;
mână mai dihai ca vântul până-ajungi la Fereidun,
de nimica să nu-ţi pese, drumul doar să-ţi urmăreşti.
Când vei fi ajuns acolo, în serai la Fereidun,
dă-i inchinăciuni din partea celor doi feciori zicând:
<<Temători să fim deapururi de cel Nalt şi pre pământ
în ceruri. Tinereţea slobodă-i a năzui
să apuce bătrâneţea, însă părul coliliu
niciodată n-o s-apuce să mai fie negru-corb.
Cu cât prelungeşti şederea pe acest tărâm îngust,
cu atât ţi se-ngustează vecinicul lăcaş din cer.
Domnul sfânt ți-a dat Pămîntul de la Soarele-orbitor
până la ţărâna neagră; dar din toate ţi-ai ales
calea, sfatul lăcomiei, şi tu seama n-ai ţinut
de a Domnului poruncă, silnic te-ai purtat şi strâmb,
și la impărţirea lumii n-ai cătat să fii dirept.
Trei băieţi aveai acasă, toţi viteji şi grijulii,
care din copii cum fost-au, se schimbară-n trei bărbaţi;
la nici unul nu aflat-ai vre un merit osebit,
capul să şi-l sumeţească decât fraţii mai presus.
Dar pe unii doborîndu-i cu veninul tău cumplit,
l-ai săltat în nori pe altul, şi coroană-n cap i-ai pus,
și l-ai aşezat în scaun, şi-ochii tăi se odihnesc
bucuroşi numai pe dânsul. Noi nu-i suntem mai prejos,
nici prin tată, nici prin mamă, nici n-am fost nedemni de tron.
Oh, tu şahinşah al lumii, de dreptăţi împărţitor,
fie ca astfel de faptă laude să n-aibă-n veci !
Când coroana va să cadă de pe-acest cap de-o para,
și cînd lumea izbăvită fi-va de acest Iradj,
dă-i atunci şi lui, departe, un ungher pe-acest pământ,
să se-aşeze, slab, acolo, dat uitării, precum noi;
de nu-i dai, noi călăreţii vom mâna din Turkestan
şi Kitai, si toţi vitejii cei din Rum care-s setoşi
de al răzbunării sânge, şi-oastea de străjeri cumpliţi
fulgerând din buzdugane, şi-om zdrobi noi pe Iradj
şi Iranul, mândra-i ţară !>> Şi mubedul ascultând
o ştafetă-atât de aspră, buze, de pământ, lipi
şi plecă; sărind în scară şi pe şea porni-n galop,
de ţâşniră din potcoave, lungi, scânteile pe vânt.
Cronica Șahilor
traducerea George Dan
vezi mai multe poezii de: Firdousi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.