9.1 Kei Kavus. Rostam îl aduse pe Kavus - Firdousi
Adăugat de: ALapis

Pe când Kavus cerea astfel mila Domnului din cer
pentru multele-i păcate, oastea-l căuta de zor.
Pân' la urmă, cavalerii Rostam şi Guiv şi Tus
veşti primiră despre dânsul, şi în fruntea unei oşti,
trâmbiţi, elefanţi, ţimbale, se porniră după şah.
Cel bătrân Gudârz îi zise lui Rostam: „De când la sân
supt-am lapte de la maica, am văzut pe-acest pământ
multe tronuri şi coroane, şahi şi capi cu mult noroc;
dar nicicând printre cei straşnici ori printre acei de rând,
n-am văzut ca şahul Kavus om mai încăpățânat.
N-are simt, înțelepciune, nici prevedere — nimic;
n-are-o cumpănă a minții şi nici inima-i la loc.
Mai să zici că-n căpățână n-are creieri nici atât,
şi ce cugetă-i necuget. Nimeni dintre cei mai-mari
de prin vremile apuse piept cu cerul nu a dat.
Kavus stăpânit de duhuri, n-are-n viată nici un țel,
n-are cap; din orice parte suflă vântul, îl şi ia."
Pân' la urmă pahlivanii-ajunseră la şah cu toți
cătrăniti din cale-afară; îi aduseră dojeni,
şi Gudârz îi zise: „Locul tău ar fi într-un spital,
mult mai bun decât seraiul. Tronu-oricând ți-l dai pe mâini
de duşmani, dar niciodată, nimănui nu-ncredințezi
cugetările-ți nebune. De trei ori la rând căzuşi
tot în rău şi-n nenoroace, ci la minte nu te-au copt
încercările acestea. Dus-ai în Mazandaran
oastea; ah, adu-ți aminte cât rău ne-ai pricinuit.
Altădată te-ai dus oaspe-n mâna dşmanului tău,
care te-a făcut din idol unul dintre robii săi.
N-a rămas pe lume încă decât Domnului să-i ceri
stăpânirea să-şi închine spadei tale ;-ai străbătut
lumea s-o-ngenunchi, şi-acuma cerul vrei să-l cucereşti !
Doar de-o şchioapă mai sus saltă decât nici nu trebuie,
şi eşti răzvrătit cu totul împotriva Domnului !
Mijloace-ai găsit într-una să te furişezi de rău;
după moartea ta s-o spune că a fost cândva un şah
ce-a voit să urce-n ceruri, Lună, Soare, spre-a vedea,
şi spre-a număra la stele, una câte una... Fii
ca alți şahi cu judecată, credincios, adânc şi bun,
nu râvni din răsputere să-l supui pe Cel din cer,
şi la bine şi-n năpastă, nu-l ruga decât pre El."
Kavus năucit rămase înghițind aceste-ocări
ce-n obraz i le-azvârliră cei sus-puşi şi cei viteji.
La sfârşit grăi: „Dreptatea nu va suferi de loc
spusa de-i adevărată; tot ce-ați zis e-adevărat
şi dirept, şi duhu-mi este-n laturile voastre rob."

Lacrimi revărsă, de fiere, şi-nălță la rugi fierbinți
către cel ce-i Ziditorul; apoi se-mbrăcă-n armuri
şi intră în baldachinu-i covârşit de remuşcări
şi de cruntă suferință. Când ajunse la serai,
lângă tronul lui, înaltul, mai rămase-mpovărat
de pățaniile-i multe; două săptămâni, smerit,
se ținu întru cinstirea Domnului, şi măsură
lutu-n lung şi-n lat cu trupul, gol lăsându-şi tronul său;
de ruşine, nu-ndrăznit-a din serai de-a mai ieşi;
ai fi zis că de metanii pielea-i s-o toci pe trup.
Lacrimi lungi, vărsă, de sânge, şi rugându-se ceru
milă să-i dea şi iertare Domnul, sfîntul călăuz.
Semeția-ncovoiată-i fu de-ocara foarte grea
ce-o aduse dinaintea cavalerilor viteji;
nici serbări şi nici ospete şi pe nimeni nu primi
colo-n sala de-ascultare. Pocăit, se dărui
chinului şi grijei sale, şi-aur împărți, comori
strânse-n veac, şi-obrajii palizi de țărână şi-i frecă,
nencetat rugând pre Domnul carele-i neprihănit.


Cronica Șahilor

traducerea George Dan



vezi mai multe poezii de: Firdousi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.