Folosesc filozofia ca să-mi distrug poezia,
O să îi vezi rămășițele atunci când vine ziua,
O să vezi cuvinte împrăștiate în cine știe ce carte,
Însângerate și demonizate, fugind printre sate.
Dacă le chemi, răspund la cântul viorii, dar norii
Trebuie să se risipească, să se ivească vârful morii.
Unde chiar actorii au încercat tăria sforii
Și-acum de-acolo ies călare toți impostorii.
Ăsta e haosul în care poezia trebuie să reziste,
Trebuie să evite timpul dacă vrea să mai existe.
vezi mai multe poezii de: Balan Tiberiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.