Epitaful lui în formă de baladă - Francois Villon

Fraţi oameni, care după noi trăiţi,
N-aveţi spre noi inime împietrite tare,
Căci mila voastră de ne-o dăruiţi
Domnul vă va primi mai cu-ndurare.
Cinci, şase, iată-ne-n spânzurătoare,
Iar carnea, îmbuibată altădat'
De mult e putrezită de păcat;
Ni-s oasele cenuşi şi spulberare.
Nu râdeţi de necazul ce ni-e dat,
Ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare!
Fraţi de vă zicem, să nu ne priviţi
Cu scârbă, chiar de moartea ne-a pălit
Prin mâna legii. Însă bine ştiţi
Că nu toţi calea dreaptă au găsit.
Rugi pentru noi, acum că am pierit,
Spre Fiul Preacuratei să-nălţaţi,
De mila Lui să nu sfârşim uitaţi,
Ferească-ne de iad şi fulgerare.
Ci morţi suntem, să nu ne tulburaţi,
Ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare!
Ploile ne-au muiat şi ne-au spălat,
Soarele ne-a uscat şi înnegrit;
Corbi, coţofene, ochii ne-au scurmat,
Bărbi şi sprâncene ni le-au ciugulit.
O clipă de hodină n-am găsit;
Încoace-'ncolo vântul de-a suflat,
În voia lui mereu ne-a legănat,
De păsări mai ciupiţi ca nişte degetare.
Să n-aveţi soarta noastră niciodat',
Ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare!
Isuse, Prinţ al lumii, mila Ta
Păzească-ne de iad, să nu ne ia
Nici sufletul plocon, nici altă dare:
Oameni buni, nu ne luaţi în zeflemea
Ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare!


Traducere de Dan Danila



vezi mai multe poezii de: Francois Villon




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.