Michelangelo - Francois Villon
Adăugat de: Gerra Orivera

Aluat în mâini argila necurata
Si ca pe-o jerta a zvârlit-o-n foc,
Din brazda flacarilor albe, iata
A rasarit o frumusete-n loc.
Întreaba aprig pietrele cu dalta
Ca pe-un oracol somnoros de greu,
Le rascoleste una dupa alta,
Raspunsul, pururi urma unui zeu.

Ca-n niste porti izbeste cu ciocanul
Si ploi de aschii împrejuru-i curg...
Prin colbul orb ce-i bântuie aleanul
Zvâcneste-n el strabunul demiurg.

Oriunde bate, sparge si patrunde
Adânc sub coaja îndârjitei humi,
Ecou, îndata împietrit raspunde
Conturul vag al unei alte lumi.

1948, februarie



vezi mai multe poezii de: Francois Villon




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.