De ploșnițe mâncat,
Mă vaiet de pântec.
Dar alții la dansat
Se-ndeamnă, la cântec...
Ea trebuia acum
Să fie cu mine.
Stau ca un câine-n drum –
Dar nimeni nu vine.
N-a zis cu jurământ?
De ce să mă-nșele?
– Ori crede-n cuvânt,
Cât caprele mele?
Mi s-a suit la cap?!
N-o-mbrac în mătasă? L –
Mai bate vreun țap
Pădurea cea deasă?
– Tânjind după ea
Amar e, cumplit e!
Doar noaptea cresc așa
Ciuperci otrăvite.
Ca șapte boli, adânc,
Iubirea mă-nțeapă –
Nu pot să mai mănânc.
Adio, tu – ceapă!
Stele și luna-n mări
Își sting strălucirea,
Zori negri ies în zări, –
Vedea-mi-aș pieirea.
Traducere Simion Dănilă
vezi mai multe poezii de: Friedrich Nietzsche
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.