Frumoasa mea sunt prins între dezastre
Iar m-am pierdut prin bombe fumigene,
De explodez, din dorurile noastre
Vei aduna doar visuri patogene.
Să-mi scrii de ştii, de doctori plini de vrajă
Ce pot durerea timpului s-o dreagă,
La clipe fără nori să stau de strajă
Ca dragostea din noi să se-înţeleagă.
Şi pune-mi pe cătuşe fir de iarbă
Cu codul din săruturi prinse-n cheie,
Privirea-n aşteptare să nu-mi fiarbă
Să sorb neant din trupu-ţi de femeie.
Pe gene şterge-mi nişte stropi de ploaie
Ce curg mereu din ochii amintirii,
Şi gândul tău mai fă-l să se îmoaie
În zodia din freamătul trăirii.
Pe seară spune-i vântului să tacă
Să se retragă-n tainele pădurii,
Să-mi lase visul cast ca să petreacă
Să nu-l mai plimbe prin durere furii.
20.06.2019
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.