Frunzele ca moment - AnaMar
Poezie adăugată de: AnaMar

    luni, 31 octombrie 2016

Pășesc acum, pe un covor de frunze răvășite,
Țesut de toamna vieții mele, în culori neasemuite.
Le privesc, unele încă verzi și vii,
Altele cald-aurii,
Altele roșii întunecate,
Dar, cele mai multe fragile, uscate.
Le privesc cu duioșie, cu bucurie,
Cu multă tandrețe dar și cu tristețe,
Pentru că ele sunt frunzele mele,
Momente ale unei existențe efemere.
Aș vrea să le-adun și să le strâng în brațe,
Ca să le simt parfumul, făcut din esențe
De deznădejde și tristețe,
Dar și de speranță și de bucurie,
De tandră iubire și de armonie.
Sau poate, să aleg la întâmplare ,
O frunză de-o culoare oarecare,
Să-i simt mirosul ,
Să-i găsesc rostul,
Să aflu momentul și să-nțeleg acum,
De ce l-am socotit, ca fiind rău sau bun.
Și poate atunci, voi putea afla,
Că m-am înșelat în alegerea mea.
Iar unele frunze își vor schimba culoarea
Și vor deveni, galben aurii,
Așa cum aș fi vrut, ca tu covor să fii!
O trecere blândă , de la verdele crud al tinereții,
La galbenul auriu al maturității.
Pentru ca mai apoi, încheindu-și ciclul vieții,
Frunza să se transforme, în praf de colecții.
O trecere demnă, ocolind discret, pierderea demnității,
Prin frunză mucegăită, descompusă, putrezită,
Un artefact, un rest de viață trăită.

Aș vrea să caut printre ele, printre frunzele mele,
Cele mai dragi momente ale existenței mele efemere!
Să le pot reconstrui, prin aduceri aminte,
Precum imaginea în luciul unei ape unduite.
Pe care, încerci să o vezi, printre cercuri care se propagă,
Fără să reușești să refaci niciodată imaginea întreagă.
Ci, doar fragmente distorsionate,
Ale unor amintiri de mult uitate!
Dar, chiar și așa, în orice stare s-ar afla,
Am nevoie de ele, de amintirile mele, ca de visele mele!

De ce as dori să le-aduc la suprafața gândurilor mele
Și în memoria prezentului trăit, să le ofer o bună ședere?

Pentru că vreau cu disperare să aflu,
De ce am făcut un lucru sau altul,
De ce m-am bucurat de ceva,
Și-am suferit, din cauza la altceva.
Și-ntr-un final, să ajung să-nțeleg,
De ce am decis să aleg,
Să-mi trăiesc viața, într-un anume fel .

Dar, dacă voi descoperi acum, la final de drum,
Că tot ce-am trăit n-a fost decât fum?
Că viața trăită nu a fost a mea?
Că poate am rătăcit calea
Și am ales să trăiesc viața altcuiva?
Atunci, mă retrag și mă tem si mă sperii,
De ce voi putea găsi, în covorul meu țesut de decenii.
Voi mai putea recunoaște acum, printre ele,
Frunzele momentelor mele ?
Ce caut de fapt, o frunză reală, sau imaginară ?
Este ceva ce am fost cu adevarat,
Sau aș fi vrut să fiu și nu s-a întâmplat?

Privesc la covorul multicolor, țesut din frunzele mele,
Momente ale unei existențe efemere
Și văd printre ele, frunze care agonizează,
Frunze care mă emoționează,
Frunze care mă dor,
Și frunze care mor....



vezi mai multe poezii de: AnaMar




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc mult pentru lectura si pentru apreciere!
AnaMar (autor)
miercuri, 02 noiembrie 2016


Pe frunzele toamnei, păşeşti cu teama unei vieţi trăite, fără siguranţa că a fost întradevăr a ta. Foarte frumoasă tema din sufletul tău ! Cauţi, să înţelegi... Mi-a plăcut în mod deosebit !
stefan doroftei doimaneanu
miercuri, 02 noiembrie 2016


Multumesc pentru lectura!
AnaMar (autor)
miercuri, 02 noiembrie 2016


O poezia plina de profunzime, am trecut cu drag
ellsa
marţi, 01 noiembrie 2016