FURNICA SI MELCUL - Mihai Manolescu
Poezie adăugată de: Mihai_Manolescu

    luni, 01 iunie 2015

Într-o bună zi cu soare
Se-ntâlniră pe cărare,
O furnică mai roşcată
Şi un melc de ciocolată.

Cum furnica-i amatoare
De dulceţuri, din născare,
Vru să-l pupe pofticioasă.
Însă melcul nu se lasă,
Căci de gustul i l-ar prinde,
La pupici mi s-ar întinde
Furnicuţa cea gurmandă,
Până l-ar lăsa-n verandă,
Fără restul casei, care,
Ar fi devenit mâncare.

Însă un motiv şi scuze
Îi trebuiau, căci cu acuze
L-ar fi dojenit furnica
Cât de lungă-i ziulica,
Cum că e ursuz din fire.
Şi-ar fi dat lumii de ştire.

Hotărî atunci să-i spună
Că-i mai bine de o lună
De când cornul i se zbate
Şi că nici măcar pe spate
Nu mai poate să se culce,
Ca să-i fie somnul dulce.
Sigur este vreo problemă,
Fiindcă lumea-i pare ternă,
Clar lipsită de culoare
Şi de razele de soare.

Temătoare de vreo boală,
Chiar de-o simplă ameţeală,
Ce-ar putea s-o ia gustîndu-l,
Furnicuţa îşi luă gândul
De la pofta ce-o cuprinse,
Şi pe botu-i mic se linse
De minunea de dulceaţă
Tocmai ce-i stătea în faţă.

Şi plecînd, îşi spuse-n sine
Că oricât de tare-ţi vine
Să mănânci din ochi, se pare,
Că mai bine-ţi vezi de cale
Decât să-ţi crezi necazuri
Pentru pofte, pentru nazuri...



vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc pentru sustinere.
Sincer cred ca mai e mult pana departe, insa fabula este un gen care merita orice efort.
Mihai_Manolescu (autor)
marți, 02 iunie 2015


Esti maestrul fabulei actuale. Imi place mult.
stomff
luni, 01 iunie 2015


Multumesc pentru apreciere Marius.
Mihai_Manolescu (autor)
luni, 01 iunie 2015


Placute versuri.

Felicitari Mihai
marius_b
luni, 01 iunie 2015