A plecat la vânătoare tatăl meu, tatăl meu încuindu-şi în casetă de aramă dantura de minereu.
Ca un voievod candid de draci plin şi de
hematii a plecat lăsând în cui singură cămaşă lui crin crescut în gratii
Aleluia,
Ale lui
Se aude cum respiră ca un muzical ostatic
între tatăl meu şi ea umblă aer galben static.
Nările tăcut în aer
îl adulmecă
se simte
umbră roşie venind
lin incinerând veşminte
Vine peste alb
brusc se face
o transfuzie de roşu
în ţesutul rupt de rufă
sunt că fumul
ce rămâne
după ce-a fost biciuit
de spaimă drumul.
Şi sufletul stâng se aşează
între coaste şi îl strâng.
Vine de la vânătoare tatăl meu, tatăl meu,
mama spală în final
roşie cămaşă,
albul cade-ncet pe guler
şi pe pereţi
din nostalgicul oval.
Să vorbim încet cuvintele mele cu par
de animal pe ele şi împotriva cui
Aleluia,
Ale lui.
vezi mai multe poezii de: Gabriela Melinescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.